28 Days Later – După 28 de zile (2002)

28 Days Later – După 28 de zile (2002)

Un grup de protestanti pentru drepturile animalelor descoperă într-un institut de cercetare a primatelor mai mulţi cimpanzei care, închişi în cuşti şi imobilizaţi în lanţuri, sunt obligaţi să privească nişte ecrane pe care se derulează scene de o violenţă extremă. Ignorând spusele cercetătorilor îngroziţi, conform cărora cimpanzeii ar fi infectaţi cu un virus periculos, ei eliberează animalele, ca imediat apoi să fie atacaţi de ele.
28 de zile mai târziu… Jim (Cillian Murphy), curier de meserie, se trezeşte din comă într-un spital pustiu din Londra. Nedumerit, străbate coridoarele şi saloanele goale şi, negăsind pe nimeni, iese pe străzile oraşului în căutare de ajutor. La căderea serii, se adăposteşte într-o biserică, în care are surpriza neplăcută să găsească o mulţime de cadavre, unul peste altul, pe podea. Deodată, un zgomot îi atrage atenţia, dar apariţia preotului este departe de a-l linişti. Văzând privirea însângerată şi auzind răcnetele violente ale acestuia, Jim fuge din nou în stradă. Acolo, panica îi sporeşte când constată că o întreagă adunătură de fiinţe ciudate şi ameninţătoare este pe urmele lui.

  • Server 01

îţi recomandăm și filmele online de mai jos

2 comentarii: " 28 Days Later – După 28 de zile (2002) "
  1. Gabi 29/03/2014 la 19:58 -

    Super Tare !!! RECOMAND VIZIONAREA ACESTIU VIDEO MINUT CU MINUT !!!

  2. niku 15/08/2014 la 20:36 -

    fain filmu imagine sunet subtritare

Adaugă un comentariu daca v-a plăcut acest film online gratis

Filme Online Gratis Subtitrate în Română 2015
  • Facebook
  • Twitter
  • Rss